AGORA este o comunitate care promovează excelența în educație prin formarea unor personalități armonioase, creative, puternice și de succes.
AGORA este un centru cultural și civic, menit să contribuie la formarea şi difuzarea valorilor culturii naţionale şi universale.
Cultura comunității AGORA este bazată pe democraţie, transdisciplinaritate, deschidere spre nou şi spre exterior, contribuind la eforturile comunității de ridicare a nivelului de cultură și civilizație a membrilor săi, furnizând comunității specialiști cu înaltă ținută profesională, morală și civică.
Preocupată de crearea unui spirit şi a unei emulaţii educaționale specifice, Școala Gimnazală Internațională Agora își propune să ofere elevilor mijloacele necesare pentru organizarea unor servicii după modelul școlilor occidentale: servicii de consiliere; posibilitatea de participare la activități culturale și sportive, organizarea unor manifestări cultural-artistice organizate de către şi pentru elevi.
Prin intermediul acestui tip de manifestări, comunitatea educațională AGORA doreşte să insufle elevilor pasiunea şi preţuirea faţă de actul de cultură şi să-i sprijine pe aceia care sunt talentaţi.
În anul 2002 Fundația AGORA din Oradea a pus bazele „AGORA Artistic Group”, o trupă de artişti compusă din studenţi ai universităţii care lucrează sub îndrumarea unui regizor de la Teatrul de Stat Oradea şi a unei profesoare de canto de la Şcoala Populară de Artă Oradea. Această trupă studenţească este prezentă în cadrul spectacolelor care marchează cursurile festive, deschiderile festive ale anului școlar şi alte evenimente ale Fundației AGORA. Elevii Liceului International Agora participă activ la activitățile clubului AGORA Artistic Group.
De asemenea elevii sunt încurajați să participe la acțiunile asociaţiei sportive din cadrul fundației, numită „AGORA Sport Club”. În cadrul asociaţiei funcţionează secţiile de şah, arte marţiale și badminton. Asociația a participat cu sportivii acreditaţi în cadrul secţiei de şah, din anul 2004 şi până în prezent, la numeroase competiţii naţionale şi internaţionale, atât la categoriile masculin şi feminin cât şi la categoria juniori.
Obiectivele secţiei de şah constau în popularizarea „sportului minţii” în rândul tuturor straturilor sociale, indiferent de vârstă, creând posibilitatea accesului facil la iniţierea în practicarea acestui joc şi la dezvoltarea acelor aptitudini care să permită desfăşurarea unei activităţi de performanţă. Aceste obiective sunt urmărite prin toate acţiunile desfăşurate şi mai ales prin participarea cu succes la competiţiile naţionale şi internaţionale, precum şi prin organizarea de turnee pentru stimularea spiritului de competiţie şi fair-play.
Monitorizarea și evaluarea acestor servicii sunt realizate permanent de către responsabilii coordonatori ai secțiilor clubului sportiv, respectiv grupului artistic.