Agora este o comunitate care învață pentru a atinge excelența în viață.
Misiunea noastră este să creștem copii fericiți, independenți și responsabili pentru a a avea succes în ceea ce își doresc.
Cum facem asta?
Abordăm educația în mod holistic, asigurându-ne că în comunitatea noastră copilul crește și se formează integral, în toate aspectele dezvoltării umane.
Asigurăm continuitate procesului de dezvoltare și definire a personalității copilului și susținându-l în formarea sa, de la primele descoperiri pe care le face în grădiniță, prin anii de școală acompaniat de învățătoare, profesori și mentori, până la terminarea liceului și susținerea sa pentru a intra la cele mai bune universități din lume.
În loc să transmitem copiilor simple informații, le formăm competențe și abilități de care au nevoie pentru a se descurca în viață și pentru a atinge excelența într-un domeniu pe care ei și-l doresc.
Îi pregătim pentru a lua decizii importante de viață, fiind aliniați cu ceea ce reprezintă ei ca oameni valoroși, nu cu ceea ce societatea așteaptă sau dorește de la ei.
Îi convingem în fiecare zi că învățarea e o aventură continuă, le alimentăm constant setea de învățare și de descoperire, creeând experiențe educaționale pozitive.
Punem în centrul activității noastre Copilul, în jurul lui se consolidează curricula, programul de studiu, activitățile extracurriculare, metodele de predare și învățare, activitățile elevilor în comunitate.
Îi antrenăm pe copii să gândească liber, creativ și independent. Să nu ia totul de-a gata și să-și pună mereu întrebări. Să nu se mulțumească niciodată cu „merge și-așa” și să caute mereu să inoveze, să creeze și să evolueze.
Copilul atinge excelența în învățare atunci când învață pentru ceea ce își dorește el cu adevărat. De aceea, orice sistem educațional performant trebuie să pornească de la identificarea valorilor elevilor, conștientizarea acestora și direcționarea procesului de învățare pentru a servi la atingerea obiectivelor copiilor.
Suntem conștienți că oamenii care au cel mai mare succes în viață sunt aceia care au o inteligență emoțională deosebită. Și de aceea, dezvoltarea acesteia este una din prioritățile noastre. Ne dorim să-i vedem adulți fericiți, realizați, asertivi, empatici, lideri ai lumii de mâine, pe care sperăm să o facă mai bună.
Valoarea noastră principală este evoluția. De aceea suntem cu toții o comunitate care învață continuu, nu doar elevii ci și profesorii. Astfel, devenim mereu mai buni în ceea ce facem, iar copiii noștri beneficiază mereu de cele mai noi strategii educaționale.