La Ș.G.I. Agora, în acest an școlar, săptămâna (16.10.2017 – 20.10.2017) ,,Școala altfel” desfășurată sub sloganul ,,Să știi mai multe, să fii mai bun”, a fost una caldă, la propriu și la figurat.

Vremea extrem de frumoasă din această săptămână a contribuit la reușita activităților extracurriculare pe care școala le-a organizat pentru o mai bună cunoaștere de către elevi a abilităților de viață, a culturii, tradiției și obiceiurilor din zona județului nostru, prin vizitarea mai multor muzee, a unor obiective turistice, a unei fabrici de electronică, organizarea unor schimburi de experiență cu alte instituții școlare partenere și de promovare a școlii, finalizând cu o recompensă culinară pe gustul tuturor copiilor: ieșire la pizza și savurat desert.
 
Abordarea activităților a fost una deosebit de interesantă, de la activități de educație plastică, muzicală, jocuri de logică, perspicacitate, dans, teatru și mimă, în zilele de luni și marți, care s-au desfășurat în școală și continuând cu activități extra-școală în zilele următoare.
 
Miercuri, 18 oct., am fost extrem de încântați și onorați să facem un schimb de experiență cu Liceul Vocațional Pedagogic ,,Nicolae Bolcaș” Beiuș, unde conducerea Liceului și colectivul cadrelor didactice ne-au fost gazdă primitoare pentru a asista la orele de curs din orar. Fiecare cadru didactic din școala noastră împreună cu clasa sa participând la procesul instructiv-educativ timp de 1 oră, scopul vizitei fiind socializarea și cunoașterea metodelor și mijloacelor didactice, abordate de viitoarele cadre didactice: elevii liceului pedagogic. Întrucât Beiușul este un oraș plin de istorie și folclor, am vizitat și Muzeul Municipal, care, prin intermediul celor 3.000 de articole expuse, povestește despre arta, etnografia, istoria și natura zonei …
 
Joi, 19 oct., în premieră pentru elevii agoriști, școala a fost implicată în activități practice prezentate de către studenții din anul III ai Facultății de Științe Socio-Umane Oradea, specializarea Pedagogie, respectiv lucrul  manual (confecționare de șoricei din hârtie și carton), cântece acompaniate de instrumente alternative (pahare din plastic și tuburi), jocuri în aer liber și totodată dans folcloric. După momentul pedagogic, timp de două ore, copiii noștri au fost extrem de încântați să facă mișcare și jocuri pe echipe, întreceri specifice copiilor, în cea mai mare sală de sport ce aparține Universității din Oradea. După efortul fizic depus în mod plăcut, am servit masa la cantina Universității printre studenți și cadre didactice universitare, experiența fiind unică pentru toată lumea, datorită contrastului de vârstă, a inocenței cu care ai noștri copii stăteau la masă foarte mândri ca sunt alături de oameni mari. În cele din urmă am vizitat noua locație a Muzeului Țării Crișurilor, (deschisă parțial) care este în imediata vecinătate a Universitătii Oradea, unde mai multe expoziții ne-au captat atenția, în mod special ,,expoziția de arme”, prezentată și printr-o proiecție video și picturi cu temă pline de culoare, ale unor studenți de la Facultatea de Arte Plastice.
 
Ziua de vineri, 20 oct., a fost dedicată explorării județului nostru, după următorul itinerar: vizitarea Cetății din Oradea, ca obiectiv turistic național, urmată de vizita de lucru în procesul de producție și ambalare componente electronice pentru echipamente (ecografe, detectoare de fum, contoare electrice) la Fabrica ,,Celestica” din Borș, unde copiii au fost de-a dreptul fascinați de tehnologia, calculatoarele și roboții folosiți, precum și de numărul impresionant de angajați, 1.900 , doar în  această locație și nu mai puțin de 35.000 de angajați la nivel global, funcționând în 20 de țări. Fiecare copil din școala noastră a intrat în hala de producție sub supravegherea specialiștilor, îmbrăcați în halate de serviciu, devenind pentru 30 de minute ,,angajați”.
 
După ce am studiat potențialul turistic și economico-social al județului, am trecut la partea cea mai plăcută pentru toți copiii, cea culinară, savurând o  binemeritată pizza și un desert cu ciocolată și fructe.
 
Activitățile din ,,Școala altfel” s-au finalizat cu participarea noastră la Universitatea Agora din Oradea, la cea de-a III-a ediţie a Simpozionului Internaţional  „Brainstorming în Agora Cercurilor Studențești”, BACStud2017,  unde Școala Gimnazială Internațională Agora a expus printr-un stand, alături de multe instituții publice partenere, lucrările practice de la orele de Curriculum Internațional, ( I.P.C) specificul acestei școlii internaționale. La acest eveniment copiii au fost fascinați de echipamentele din dotarea Poliției, Jandarmeriei care în calitate de participanți au expus în standuri o mică parte din dotări (mașini, chipiuri, scuturi de intervenție, binocluri, bastoane, porta voce, cască etc).
 
Galeria foto, extrem de generoasă, vorbește în limbajul specific al imaginilor, despre reușita acțiunilor noastre din această perioadă.
 
Ținem să mulțumim public, prin acest articol de presă, partenerilor noștri de la Școala altfel: Facultății de Științe Socio Umane Oradea,  Liceului Vocațional Pedagogic ,,Nicolae Bolcaș” Beiuș, Fabricii Celestica Borș, Universității Agora și d-nei director adjunct al S.G.I.Agora, Daniela Florescu.