Marți, 14 februarie 2017, la Școala Gimnazială Internațională Agora, s-au organizat activități dedicate evenimentului zilei de 14 februarie, zi în care se marchează în mediul nostru (specific), prin curriculumul internațional, Valentine s Day.

,,Ziua Îndrăgostiților” s-a sărbătorit în sala I.P.C. a școlii, iar activitățile au fost structurate în două secvențe ,,modulare”; în prima parte, d-na prof. Miere Crina a prezentat (în engleză și română) un scurt istoric al zilei de Sfântul Valentin – sărbătoare a tuturor celor ce iubesc, sunt îndrăgostiți, logodiți sau căsătoriți și care își împărtășesc mesaje de iubire și își dăruiesc micii atenții: dulciuri, buchete de flori, bijuterii sau își fac ,,jurăminte” (declarații), menite să întărească afecțiunea, emoția și dăruirea sufletească, drept o promisiune a dorinței de a fi mereu alături de cei dragi, asemenea porumbeilor, care odată ce și-au găsit perechea, rămân veșnic alături. Mesajele sugestive pentru această zi, transmise pe cale virtuală, telefonic și personal au fost în principal: 1.Will you be my Valentine? 2.Love you forever 3.I love you… înfrumusețate cu multe inimioare…
 
În 24 februarie – sărbătoarea de Dragobete
 
Apoi, a fost adusă în atenție sărbătoarea îndrăgostiților în tradiția noastră populară, sugestiv intitulată ,,Dragobetele”, care se sărbătorește în data de 24 februarie.
 
Din păcate, noi nu ne știm prezenta la fel de convingători ale noastre tradiții, cum o fac alții pe ale lor. Trebuie să recunoaștem că Sf. Valentin are, deocamdată, o mai mare ,,priză” la tineri, fiind întărită și de multele cadouri oferite în dar celor dragi, care ajung până la cine romantice și oficializări de căsătorii, în întreaga lume…
 
Europa, te iubesc!
 
În a doua parte a activității, accentul a căzut pe creația artistică, prilej de a da frâu liber imaginației și aptitudinilor artistice; de această dată copiii au pictat și au desenat pe tema ,,I love you, Europe!” (Europa, te iubesc), folosind simbolurile U.E., drapelul U.E. și steagurile statelor membre, sloganuri: Pace, fraternitate, parteneriate și iubire…
 
Implicarea copiilor a fost una îmbucurătoare, ei fiind motivați și de recompensa dulce pe care au primit-o la final: fursecuri, ciocolată și bomboane gumate.
Elevii agoriști urează tuturor: Happy Valentine s Day și Dragobete fericit!
 
Consilier educativ,
 
prof. Pașca Laura