La Școala Gimnazială Internațională Agora, ziua de 8 Martie a fost una specială, elevii fiind antrenați într-un concurs culinar în care și-au pus la încercare talentul, pasiunea și dragostea pentru bucatele dulci pe care le adoră.

Inițiativa acestui proiect a pornit de la ideea că mamele pot petrece clipe minunate alături de copii în bucătărie, responsabilizarea acestora în îndeplinirea unor sarcini casnice, punerea în practică a orelor de educație tehnologică, creșterea interesului pentru arta culinară și bineînțeles manifestarea afectivității, a dragostei pe care mama o poartă față de copil și a copilului față de mamă.
 
Provocarea acestui an, a fost proiectul cu tema: ,,Mama mea gătește cel mai bine… ceva dulce”. Astfel, mamele, împreună cu copiii lor, elevii noștri, au ales și preparat împreună, acasă, un desert, folosindu-se de ingrediente, imaginație, gust, arome, design, culoare, dar mai ales de originalitate și preferințe. Prăjiturile astfel rezultate din buna conlucrare a celor doi factori de decizie și execuție, au ajuns ieri (8 Martie) pe mesele din sala de expoziție, unde au fost prezentate de cei mai mici patiseri, în fața juriului și a colegilor.
 
Printre prăjiturile expuse s-au numărat câteva extrem de populare: tiramisu, oreo, rafaelo, tort de clătite, tort de mere, brioșe, tartă de fructe, eclere, missisippi, negrese și multe altele. Pentru o motivare aparte, prezentarea a îmbrăcat haina concursului, iar concursul s-a desfășurat pe două etape: finala pe clasă și finala pe școală, produsele fiind jurizate de cadrele didactice din școală, alternativ, astfel încât deliberarea să fie făcută în mod obiectiv. Fiecare clasă a fost jurizată de un număr de trei cadre didactice, care, după degustare, analiza conținutului și răspunsurile primite din partea copiilor cu privire la platingul și conținutul dulciurilor expuse, au alcătuit un clasament.
 
Câștigătorii pe clase au fost premiați astfel: Tănase Aris – din clasa pregătitoare – a primit un set de ustensile de bucătărie; Suciu Ianis – din clasa I – un set de ustensile de bucătărie; Corridoni Margot – clasa a II-a – tel pentru creme; Bungău Vlad  – clasa a III-a – lingură pentru servit înghețata; Pădureanu Kiss Alice – din clasa a IV-a – tel pentru spume; Pal Riccardo – clasa a V-a – linguriță pentru servit înghețata; Roșu Grau Quim – clasele VI-VII – un set pentru decorat prăjituri.
 
Pentru cel mai interesant și mai ,,haios” desert, cu un design aparte, juriul a acordat un premiu de popularitate celor două surioare din clasa pregătitoare, Pașaniuc Dalia și Pașaniuc Emilia, ele fiind premiate cu câte un set de forme de brioșe.
 
Emoțiile au crescut în intensitate la marea finală, la jurizarea celui mai grozav desert la nivel de școală; sarcina evaluării finale a fost transferată pe umerii unor persoane neutre, din cadrul personalului administrativ (doamnele Camelia Stănescu, Dana Popa și Roxana Herdelău). Cele trei doamne au ales drept câștigător desertul Tiramisu, aparținând elevei Margot Corridoni, din clasa a II-a, care a fost premiată cu o formă de tartă.
 
După concurs, toți copiii au servit pe săturate din bucatele prezentate, fiind felicitați, aplaudați și încurajați să continue să fie la fel de implicați în viitoarele proiecte care consolidează relația părinte-elev-școală.
 
Felicitări mamelor, copiilor și echipei Agora pentru această zi specială!
 
Vă dorim să aveți parte de o primăvară parfumată, plină de iubire!
 
LA MULȚI ANI, doamnelor, domnișoarelor și iubitelor noastre mame, bunici, surori, colege, școlărițe, cu ocazia zilei de 8 Martie!
 
Consilier educativ,
 
prof. Pașca Laura